Insula Koh Samui

Despre Insula Koh Samui
Văzând-o prima dată, această insulă vi s-ar putea părea un imens teren de golf plutind in interiorul marelui golf al Thailandei. Gazonul şi toate spaţiile verzi de pe această insulă sunt foarte atent tunse şi îngrijite, iar plajele sale sunt absolut superbe.
Această insulă cuprinde, însă, mult mai mult decât am văzut la o primă analiză. O privire mai atentă dezvăluie o reţea de restaurante micuţe şi tarabe cu mâncare tradiţională, locală, de o savoare inconfundabilă, o multitudine de locaţii în care au loc petreceri exotice, resorturi de lux, precum şi temple budiste şi oaze de linişte şi de pace în care să vă puteţi retrage.
Această locaţie a cunoscut, în ultimii ani, o creştere economică impresionantă , ducând la o creştere a numărului bungalo-urilor, a clădirilor pentru resorturi şi a vilelor de lux, private. Astfel, a devenit al doilea cel mai mare resort din Thailanda, după Bangkok şi depăşind Phuket-ul.
Acesta este un spaţiu care merită explorat atât de către cei care caută aventură şi distracţii, cât şi de către cei care caută linişte şi un spaţiu paradisiac în care să poată să mediteze în voie.

Mai multe despre Insula Koh Samui