Washington

Oraşul Washington D.C. are o multitudine de obiective turistice, majoritatea dintre ele pot fi vizitate gratuit, care găzduiesc anual milioane de turişti. Printre cele mai reprezentative monumente şi locaţii turistice recunoscute de către turiştii din lumea întreagă sunt, desigur, Casa Albă, Biroul Naţional de Investigaţii (FBI) situat în centrul oraşului, Capitolul, Biblioteca Naţională a Americii şi Parcul Naţional Zoologic (unde se află cele două panda gigant, Mei Xiang şi Tian Tian). Casa Albă este reşedinţa oficială de stat a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, cu care vă veţi putea mai ales poza de la distanţă. Vizitarea acesteia se face după un protocol strict şi poate fi uneori mai anevoios de pătruns în interior pentru o vizită. Capitolul este, de asemenea, o locaţie care vă va încânta atât prin arhitectura sa impunătoare, cât şi prin multitudinea de informaţii legate de istoria Naţiunilor Unite şi de oamenii mari care au făcut posibil progresul extraordinar. Ce poate fi mai frumos decât să păşeşti alături de politicienii care iau deciziile importante în legătură cu naţiunea, pe străzile capitalei Naţiunilor Unite şi să te bucuri de o plimbare pe Mall, parcul naţional de unde veţi avea acces direct la vizitarea, în mare parte gratuită, a muzeelor şi expoziţiilor. Fie că sunteţi interesaţi de istoria acestei naţiuni şi alegeţi să vizitaţi fabulosul Muzeu Naţional de Istorie Americană, Muzeul Arhivelor Naţionale, unde se află cele mai importante documente ale Americii, cum este Constituţia Statelor Unite şi Declaraţia de Independenţă, sau sunteţi interesaţi de alte domenii fascinante redate în muzee precum, Muzeul de Ştiinţă, Muzeul de Artă, Galeria Naţională de Artă şi Colecţia Philips, aici veţi găsi de toate. Tot aici vă veţi putea bucura de magazine, săli de spectacole, evenimente sportive şi de alte distracţii şi activităţi culturale şi multe alte experienţe şi locaţii pe gustul dumneavoastră.