San Francisco

San Francisco este un oraş fermecător din toate punctele de vedere, de la clima sa blândă, deşi nu chiar ca şi a regiunii din sudul Californiei, la oamenii prietenoşi şi locaţiile sale turistice deosebite. Oraşul deţine mai multe obiective turistice importante, unul grandios, consacrat deja este Insula Alcatraz, alcătuită din gresie şi având o lungime de doar 500 de metri, pe care se afla odinioară celebra închisoare Alcatraz, astăzi devenită atracţie turistică. Tot aici este şi cel mai vechi far de pe coasta de Vest a Americii. O altă „achiziţie” preţioasă a oraşului este Podul Golden Gate, finalizat în anul 1937, prima construcţie gigantică suspendată la 150 de metri deasupra apei şi un exemplu foarte reuşit al stilului „Art Deco” târziu. Acesta a devenit, în scurt timp, un simbol important al magnificului oraş. Una dintre atracţiile de top ale oraşului San Francisco este „Chinatown”, cartierul chinezesc cel mai mare din afara Asiei şi cel mai vechi de acest tip din Nordul Americii. Dacă veţi opta pentru un tur organizat al cartierului veţi putea experimenta felul în care a fost conservate aici tradiţiile, cultura, minunatele grădini, preparatele culinare savuroase servite în restaurante frumos decorate, cât şi multe alte aspecte legate de istoria fascinantă a poporului chinez. Tot în San Francisco vă veţi putea distra în cluburi de top, sau la unul dintre multele spectacole, concerte sau evenimente organizate frecvent, precum şi la o plimbare în celebra zonă Pier, pentru o cină savuroasă din preparate pe bază de peşte sau crab, ori chiar preparate mexicane autentice. Puteţi face o plimbare frumoasă şi până la turnul Coit, unul dintre cele mai înalte turnuri din oraş, care are şi o arhitectură deosebit de frumoasă. Nici chiar amatorii de sporturi nu vor fi dezamăgiţi de acest oraş, putând să vă bucuraţi de un meci al echipei San Francisco Giants.