Oceanograf

Pentru a avea o experienţă cu adevărat inedită şi a putea explora fascinanta lume a oceanelor vă invităm să exploraţi unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Valencia: Muzeul Oceanografic. Aici veţi putea admira mai mult de 45.000 de exponate reprezentând 500 de specii marine diferite. Veţi putea admira, aşadar nouă bazine enorme, dispuse pe două etaje şi împărţite astfel încât să puteţi observa şi analiza cele mai importante ecosisteme din lume. Parcul Oceanografic, care conţine aceste bazine şi nu numai, a fost creat ca un loc de divertisment, dar în care turiştii să poată şi învăţa şi cerceta lumea marină. El este împărţit în zece zone, fiecare dintre acestea având specificul său şi reprezentând habitate din oceanele polare Artic şi Antarctic, din Mediterana, Marea Roşie, insule şi mări tropicale şi mările temperate. Tot aici veţi putea admira peste 80 de specii de plante aranjate în grădini impresionante, o zonă special amenajată cu mlaştini şi un delfinariu celebru. Mai mult chiar veţi putea servi masa într-un restaurant inedit, amenajat în centrul unui acvariu imens, unul din multele restaurante şi magazine pe care vi le pune la dispoziţie complexul. Dincolo de rolul său informativ şi distractiv acesta este şi locul în care veţi putea învăţa despre importanţa şi metodologia conservării biodiversităţii pe Terra.


Program:
În perioada 2 Ianuarie - 17 Iunie şi 1 Octombrie - 30 Decembrie: de duminică până vineri: 10:00 - 18:00; sâmbătă: 10:00 - 20:00.
În perioada 13 Iulie - 31 August: zilnic: 10:00 - 24:00.
În restul anului: 10:00 - 19:00 sau 20:00.


Tarife:
Adulţii: 27.90 euro.
Copiii între 4-12 ani şi pensionarii peste 65 de ani: 21.00 euro.
Şcolarii : 12.55 euro.
Copiii până la 4 ani au intrare gratuită.

Mai multe despre Oceanograf
Adresa: Strada Eduardo Primo Yufera, 1B 46013
Web: http://www.cac.es/oceanografic/
Cum ajungi acolo: Autobuzele: 15, 95 – din staţia Eduardo Primo Yufera până în Agora