Impresii din Biertan, jud. Sibiu

Adăugat de doctoru25
1557 vizualizări
0
Nota:
Votează:
Trebuie să fii logat pentru a vota

Călătorind de la Sighişoara spre SIBIU, între dealurile Târnavelor, ne-am oprit la BIERTAN, citisem despre biserica fortificată de aici. Toată această parte a Transilvaniei, mă gândesc la ţinutul Braşovului, Sighişoara, Sibiu, Făgăraş..., poartă amprentă săsească: arhitectura specifică a caselor săseşti, ferestrele cu obloane, porţile înalte care închid perfect spaţiul dintre două case nelăsând ochii curioşilor să vadă dincolo de ele.Totul este într-o perfectă orânduială, aliniat, sobru şi curat. Aceeaşi impresie mi-a făcut-o şi BIERTANUL. Centrul este străbătut de un părculeţ cu flori. De o parte şi de alta a parcului străjuiesc tăcute casele locuite, sper, încă de saşi, iar în capătul parcului se vede, impozantă, Biserca Evanghelică, centrul religios al saşilor din Transilvania până pe la jumătatea secolului al –XIX- lea. Biserica din BIERTAN este o biserică fortificată, o adevărată cetate ţărănească săsească în stil gotic, fiind înconjurată de trei ziduri de apărare pentru a împiedica năvala turcilor şi tătarilor. Turnurile şi bastioanele se înalţă deasupra zidurilor. Ceasul din turnul cu ceas funcţionează încă datorită unui mecanism uriaş. Un turn servea la depozitarea proviziilor în timpul invaziilor şi a fost numit turnul slăninii. Ni s-a spus că vreme de 300 de ani nu fusese aici decât un singur divorţ, pentru că saşii au avut un turn care servea ca închisoare, unde îi închideau pe cei care vroiau să divorţeze. Închisoarea era de fapt o cămăruţă cu un singur pat, un scaun şi tot ce era acolo era pentru o singură persoană. Oricât erau de supăraţi soţii, ajungeau să-şi vorbească în cele din urmă, pentru că erau nevoiţi să-şi împartă lucrurile ca să reziste.
Pentru că saşii sunt puţini la număr, la biserica din BIERTAN se ţine doar o slujbă pe lună. Merită a fi văzută uşa sacristiei, prevăzută cu 19 zăvoare, o adevărată operă de artă meşteşugărească, datează din 1515. Altarul este deosebit de frumos, este sculptat din lemn şi împodobit cu casete cu icoane care prezintă scene biblice.

0 comentarii
Trebuie să fii logat ca să poţi comenta.

Albume recomandate
malul Marii i...
Imagini: 1
Brasov inaint...
Imagini: 8
Calatorii
Imagini: 327
HOTEL CARMEN ...
Imagini: 5