Basilique du Sacré-Cœur

Încoronarea muntelui Montmartre ( Le Butte de Montmartre) , Basilique du Sacré-Cœur (Biserica Sfintei Inimi) a fost construită cu ajutorul contribuţiilor oferite de către catolicii parizieni ca un act de contribuţie după Războiul umilitor Franco-Prusac din 1870-1871. Construcţiile au început în 1876, dar biserica nu a fost terminată până în anul 1919. Dintr-un anumit punct de vedere, ispăşirea nu s-a sfârşit ; un ciclu neîntrerupt de rugăciuni care a început din ziua consacrării bisericii continua până în ziua de azi. Există 234 de trepte spiralate care duc la domul bisericii de unde se vede una dintre cele mai frumoase panorame ale Parisului, până la 30 de km într-o zi cu cer senin. Cântărind peste 19 tone, clopotul numit La Savoyard din turnul de deasupra este cel mai mare din Franţa. Cripta din dreptul capelei, care poate fi vizitată în continuarea domului este, de asemenea, uriaşă. Dacă, totuşi nu aveţi chef să mergeţi pe jos şi să urcaţi dealul, puteţi folosi unul dintre biletele obişnuite de metrou şi să urcaţi cu un teleferic. Orice variantă aţi alege, important este să nu rataţi această locaţie, deoarece este cu adevărat spectaculoasă şi este, de asemenea una dintre locaţiile iconice ale Parisului.

Program :
De la 6 :00- 22 :30, iar domul poate fi vizitat de la 9 :00- 19 :00 (pe timpul verii) sau la 17 :30 (pe timpul iernii).
Tarife :
5 Euro , doar bani cash

Mai multe despre Basilique du Sacré-Cœur
Adresa: place du Parvis du Sacré Cœur 18e
Web: www.sacre-coeur-montmartre.com
Cum ajungi acolo: Metroul Anvers