Cres

Despre Cres
Insula Cres.

Una dintre cele mai mare şi mai frumoase insule din Marea Adriatică, aparţinând ca şi teritoriu Croaţiei este insula Cres, o insulă deluroasă, cu multe plaje cu pietriş şi golfuri; o insulă întinsă, populată, spre deosebire de alte insule ale Croaţiei, dar care şi-a păstrat aerul sălbatic. Aceasta reprezintă una dintre locaţiile de vis aparţinând teritoriului croat, unde vă veţi putea bucura de frumuseţea naturală a golfurilor, a plajelor retrase şi naturale, a pădurilor cu o vechime impresionantă, dar şi de minunatele oraşe cocoţate pe culmile dealurilor, cu ale lor clădiri de inspiraţie veneţiană. Una dintre principalele atracţii ale zonei este şi lacul cu apă dulce din Vrana. Acesta reprezintă un fenomen natural unic în această parte a Europei, fiind unul dintre cele mai adânci lacuri cu apă dulce şi un loc cu un farmec aparte. Pe această insulă sunt aşteptaţi toţi turiştii iubitori de frumos, de natural, dar şi de activităţi fizice în aer liber. Oferta este foarte bogată pentru persoanele active, aici putând să practice în voie sporturi nautice, scufundări, dar şi plimbări şi drumeţii pe trasee deosebite.