Biserica Matthias

Numele acestei biserici deosebite a fost dat în urma ceremoniei de căsătorie dintre Regele Matthias Corvinus şi Beatrice, care a avut loc aici. Imaginea acestei clădiri este impresionantă, fiind construită în stil neo-gotic de către arhitectul Frigyes Schulek în 1896. Biserica are un acoperiş colorat în culori delicate şi detalii uluitoarea, deşi turnul este în plin proces de reastaurare în cadrul unui proiect cu o investiţie enormă, de peste 20 de milioane de dolari. Interiorul este remarcabil pentru vitraliile în culori vii, frescele şi decoraţiile de pe pereţi realizate de către pictorii romantici Károly Lotz şi Bertalan Székely. În anumite seri, dacă sunteţi norocoşi, veţi putea asista chiar şi la concerte de orgă în această biserică. Aceste concerte continuă o tradiţie care a început în anul 1867, atunci când opera lui Franz Liszt, numită „Slujba de încoronare maghiară” a fost cântată pentru prima dată cu ocazia încoronării lui Franz Joseph şi a Elisabetei ca şi rege şi regină a Ungariei. Aşadar, vă invităm să vă molipsiţi de atmosfera regală şi să păşiţi pe acest culoar pe care au trecut şi capetele încoronate ale Ungariei şi să simţiţi istoria care se simte la fiecare pas, încă vie, deşi trecută de mult în rândul consemnărilor pentru posteritate.

Program : 9.00- 17 :00.

Tarife : 700 Ft pentru adulţi, 480 Ft pentru copii şi 1200Ft pentru familii.


Mai multe despre Biserica Matthias
Adresa: I Szentháromság tér 2
Web: www.matyas-templom.hu
Cum ajungi acolo: Autobus 16, 16a, 116.