Hostal Oriente

Am ales Hostal Oriente pentru locatia excelenta, vis-a-vis de Opera si de statia de metrou Opera, foarte aproape de Plaza Mayor, Palatul Regal si Plaza del Sol. Am rezervat o camera single, pentru trei nopti.
Camera era potrivita ca marime, cu pozitionare spre interior. De pe geam se vedea o curte mica interioara si zidurile cladirilor alaturate, dar, in schimb a fost liniste totala. Am inteles ca zgomotul peste noapte este marea problema a camerelor care dau spre strada, asa ca, daca aveti de gand sa va faceti vreo rezervare, cereti camera cu vedere interioara. A fost foarte curat. Cat am stat acolo au facut curatenie si au schimbat prosoapele in fiecare zi. Nu se serveste mic dejun sau alta masa, dar, in jur, e plin de locuri in care se poate manca. Este oferit Internet wifi gratuit, dar nu l-am folosit, asa ca nu pot sa-mi dau cu parerea. Exista aer conditionat. Nu a fost cazul sa il folosesc, dar am incercat sa vad daca functioneaza. Mergea fara probleme. Nu este frigider in camera. La televizor sunt numai posturi spaniole dar, pentru cat am stat eu in camera a fost suficient (am apucat sa ma uit numai la ceva stiri, si acelea le pricepi fara probleme). Desi este un singur tip la receptie care vorbeste engleza, toti au fost foarte amabili si nu a fost nici o problema sa te intelegi cu ei. Au si camera pentru bagaje. Eu in ziua plecarii mi-am lasat acolo bagajul si, cand m-am intors sa mi-l iau, m-au lasat sa mi-l aranjez si sa ma duc la toaleta sa ma schimb de haine. Receptia este la etajul 1 al cladirii. Suni la poarta si urci pe scari (nu sunt foarte multe) sau poti sa folosesti liftul (nu a fost cazul meu). La cazare primesti o cartela care iti da acces atat la camera cat si la usa de la intrarea in cladire, asa ca poti sa pleci si sa te intorci cand vrei, fara sa deranjezi pe nimeni.


0 comentarii
Trebuie să fii logat ca să poţi comenta.