San Jose
San Jose este un oraş foarte ofertant la capitolul cultură şi oferă turiştilor săi experienţe minunate de descoperire, dar şi de contemplare. Printre cele mai frumoase obiective turistice ale oraşului putem aminti câteva dintre cele mai reprezentative. Municipal Rose Garden este locul ideal pentru a vă relaxa şi înmiresma de aerul parfumat de cei peste 4000 de trandafiri foarte diverşi ca şi specie şi mireasmă. San Jose Museum of Art este un loc destinat artei în special contemporane, unde puteţi lua pulsul creaţiei artiştilor americani contemporani. Pentru a vă procura cele mai proaspete alimente, fie că sunteţi în oraş doar pentru câteva zile, ca şi turist, sau sunteţi localnici, San Pedro Square Market este piaţa favorită a oraşului, unde vin fermierii din împrejurimi pentru a-şi vinde marfa. Pentru copii una dintre cele mai potrivite şi mai frumoase locaţii este Children”s Discovery Museum of San Francisco; aceasta e o sursă de inspiraţie şi de educaţie pentru aceştia. Rosicrucian Egyptian Museum este un muzeu aparte care ne împărtăşeşte din minunile Egiptului Antic. Happy Hollow Park and Zoo este un parc de distracţii şi o grădină zoologică de mari dimensiuni unde veţi putea petrece cel puţin o zi întreagă. Sunt foarte multe alte locaţii care merită descoperite şi care se întrepătrund printre cartierele cochete şi centrele comerciale aglomerate, necesitând doar să vă alocaţi destul timp şi să vă organizaţi şederea aici.