Franţa

Despre Franţa
Franţa este o ţară extrem de generoasă atât la capitolul artă şi cultură, cât şi la capitolul gastronomie şi peisaje unice. Începând cu templele romane şi castelele renascentiste şi până la micile cafenele pariziene în care J.P. Sartre se întâlnea cu Simone de Beauvoir să filosofeze, cultura franceză oferă posibilităţi infinite de a „decora” orice şedere în Franţa. Vă veţi putea bucura de nenumărate experienţe unice, începând cu măreţia faţadei castelului de la Versailles sau a Castelului de Chambord(Chateau de Chambord), grandioasa Catedrală Chartres sau râul Gorge Verdon, de la înălţimea Turnului Eiffel şi până pe riviera franceză, la St. Tropez totul în jur ne îndeamnă spre descoperire. Este o ţară care seduce prin nordul cu dune de nisip, marea albastră a rivierei franceze şi pădurile verzi ale Corsicii, înălţimile Alpilor, regiuni şi oraşe recunoscute internaţional precum Lyon, Marseilles, Paris, Nice şi Monaco. În Paris puteţi să învăţaţi să faceţi preparate de patiserie alături de copii, în Brittany puteţi să umpleţi „crepes” sau să beţi vinuri fine în Bordeaux sau şampanie de renume din vechile pivniţe în Reims, să culegeţi măsline, vişine şi piersici în sud şi să înţelegeţi că pentru francezi cultura mâncării face parte din „art de vivre” ( arta de a trăi). Toate acestea într-o cultură desăvârşită a frumosului şi a complexităţii pe care o veţi găsi doar în Franţa.

Localități